Îmi pierd privirea în zări ce nu există.
Aș apune că-s aici, dar rătăcesc pierdut.
Nu în locuri sau timp, dar căzut
În al sufletului adâncuri, în nesfârșit.
Aș vrea să fug, să nu mai întâlnesc
A mea veche dorință. Să vreau să plec.
Știu bine că, odată ajuns,
Mă va bântui din nou și voi dori să plec.
E o dorință ce doare.
Nu are loc unde să mă ducă.
Nu are timp în care să m-așeze.
Își trage arderea din nenăscute zări.
E una cu mine.
Nu am moment să spun că am simțit-o atunci.
Îmi amintesc de ea când mă gândesc la mine.
O simt fierbinte pe cât simt că exist.
Cu orice clipă, cad spre-acel ceva, necunoscut.
Nici departe nu e. Nici aproape.
Mă mistuie. Mă cheamă și mi-e dor
Să plec, să ajung, să plec.