Din nou la drum. A câta oară?

Deși sceptic, la sfatul unei persoane din UK, sfat primit în ianuarie 2014, am decis să plec încă o dată la drum, un drum lung, un nou început, al treilea din viața mea. În iulie, tot 2014, am plecat. La sfârșit de octombrie 2014, aceeași persoană îmi recomanda un loc pe care să îl frecventez pentru a-mi atinge scopul. Urmez sfatul. În mai, 2015, o persoană importantă mă invită la o întâlnire ca să discutăm despre viitorul meu. Îmi cere hârtiile care să dovedească cele spuse de mine și mă anunță că persoana care mă susține este cea mai potrivită alegere. Într-o zi ploioasă de iunie, cu toate hârtiile doveditoare, mă îndrept spre adresa știută și le las acolo. După două săptămâni, primesc un mesaj că hârtiile mele au fost primite și o copie a lor a fost trimisă la o persoană importantă de care depinde viitorul meu. Și apoi liniște…

La sfârșit de octombrie, adică chiar acum, după liniștea de vară și început de toamnă, primesc încă un mesaj, de data aceasta verbal: mi-a fost dor de tine. Și atât. Se poate considera și asta o evoluție. Pentru idealiști însă.

Dar oare poate cineva să creadă că eu am stat să aștept ajutorul, după ce am respectat atâtea sfaturi? În astfel de momente, e greu de știut dacă zicala „Dumnezeu nu are decât două mâini să te ajute, iar acestea sunt ale tale” este încurajatoare sau cinică.

Nu am cerut nimic de la nimeni, dar cu siguranță toți s-au temut că le-aș sau se mai tem încă. Mulți se mai tem încă, puțini chiar au declarat asta. Cinic sau nu, toți au avut grijă să mă convingă că nu am nimic de așteptat, ci doar că există doar două mâini care mă pot ajuta: mâinile mele. Și nu m-au dezamăgit. Doar ele.

(Fragment de jurnal, scris în 25 octombrie 2015, Londra)

Leave a Reply

Your email address will not be published.